Cercetări științifice în domeniul economic și managerial
Colegiul Economic HERMES
Această secțiune armonizează competențele profesionale din domeniul economic și competențele transversale din perspectiva interdisciplinarității și dă posibilitatea realizării unor cercetări în echipe de profesori – profesori, profesori – elevi de specialități diferite, în vederea dezvoltării la elevi a inteligențelor multiple.
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Autoritatea este descrisă de filosoful J. M. Bochenski ca o relaţie cu trei termeni care se instituie între un purtător, un subiect şi un domeniu. Purtătorul este cel care deţine autoritatea, subiectul este omul pentru care purtătorul are autoritatea menţionată, iar domeniul constituie pur şi simplu aria de probleme în interiorul căreia purtătorul deţine autoritatea în raport cu ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Identificarea sursei autorităţii din punct de vedere a aserţiunilor purtătorului autorităţii este foarte inportantă. În urma analizei surselor autorității efectuate de J. M. Bochenski, au fost identificate existenţa a două tipuri de autoritate: autoritatea epistemică şi autoritatea deontică.
a) Autoritatea epistemică
Autoritatea epistemică este a ştiutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziţie ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Bochenski argumentează aici împotriva egalitarismului epistemologic, care este un nonsens şi o imposibilitate. Dar acest fapt nu-i împiedică astăzi chiar şi pe elevii de liceu, să conteste autoritatea epistemică a unor profesori (de reţinut că nu ne referim la abuzul de autoritate, adică la arogarea ilicită de competenţe în alte domenii). Un caz mult mai frecvent însă vizează ignorarea autorităţii epistemice a ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Cu privire la autoritatea modelului, Reboul nota: Faţă de celelalte două precedente, ea este durabilă; fundamentul ei nu este o necesitate ocazională, ci prestigiul care emană din model şi admiraţia pe care acesta o suscită. Modelul poate fi un personaj istoric sau romanesc, vedetă de sport sau cinema, profesor sau coleg etc. ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Revenind la autoritatea deontică, menționăm că trebuie estompată pe cât se poate în școală, prezența ei trebuind să se facă simțită în situații conflictuale a căror natură eludează autoritatea epistemică. Altfel, profesorul va lăsa impresia că obiectivul elevului în școală ester să promoveze cu o notă mai mare. Impresia aceasta ar putea fi întărită și de mentalitatea înrădăcinată deja, conform căreia un ciclu de învățământ (fie el primar. Gimnazial sau liceal) nu reprezintă decât un interval de trecere către altceva, că nu are scop în sine care să merite să fie atins și care să-l justifice prin el însuși ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Autoritatea care aservește nu are un caracter moral, deoarece nu este animate de intenșii
dezinteresate. Ea "... uzează de puterea și de abilitățile de care dispune pentru a-i subordona pe ceilalți
scopurilor sale particulare și nu caută decât să se înstăpânească asupra lor, pentru profitul propriu".
În acest caz, profesorul ignoră modelul către care urmează sa-l îndrume (chiar prin
constrângere) pe elev, pentru că ar sta "cu ochiipe cer", ar fi animat de iubire pentru ceea ce ar putea
fi copiii din fața lui și nu i-ar aservi voinței sale. ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Pedagogia nu se poate identifica subnici un aspect cu o sumă de rețele care trebuieadministrate în anumite condiții precis determinate. Utilizând în continuare analogia, am spune că pedagogia este o disciplină a dozajului; și dacă ea poate oferi fără nici un dubiu ingredientele necesare creării unei situții educative, dozajul ține încă de profesor, de cel care acționează în circumstanțe date și, încă un lucru: desi determinate aceste circumstanțe sunt mult prea complexe pentru a putea fi controlate întotdeauna în mod total și efficient.....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Eficiența profesorului depinde atât de funcționarea fiecărei componente în parte cât și de proporția în care fiecare participă la ansamblu. În concluzie, controlul pe care profesorul îl exercită asupra elevilor asupra elevilor este rezultatul unui amestec subtil de putere personală și de autoritate, derivate atât din statutul său de professor, cât și din sistemul de reguli care operează în școală și în clasă.
Dacă sistemul de reguli dintr-o școală poate fi anterior venirii profesorului în instituția respectivă, sistemul de reguli care funcționează în clasă trebuie să poarte am prenta negocierii dintre profesor și elevi.
....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Pentru Kenneth Moore (deși nu în mod exclusiv), calitățile personale ale profesorului joacă un rol semnificativ în stilul de conducere pe care îl preconizeză; un lider autoritar posedă următoarele caracteristici personale: impunător, dominator, aspru, înclinat spre critică, sever; liderul democratic are alt suport în planul caracteristicilor personale: stimulativ, cald, grijuliu, cinstit, amuzant, interesant; iar profesorul înclinat spre stilul de conducere de tip laissez-faire este afectuos și permisiv....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Profesorul autoritar acceptă rareori să motiveze absențe și nu învoiește pe
nimeni. Elevii știu că profesorul nu trbuie întrerupt, că acesta descurajează discuțiile și
controversele, fapt pentru care nu vor deprinde și nu vor exersa abilitatea de a
comunica.
Profesorul autoritar impune o disciplină severă și se așteaptă să fie ascultat
necondiționat; dacă elevul nu reacționează suficient de prompt, va fi oprit după ore sau
va fi trimis la director. La orele unui asemenea profesor se execută ordine și nu se iau
decizii comune......
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Stilul democratic presupune împărțirea responsabilităților prin delegarea de către profesor a unei părți prin prerogativele sale (conferite prin statut); elevii sunt încurajați să caute, să se implice, să ia decizii și să-și asume consecințele deciziilor lor. În acest sens, Parkay și Stanford scriau: ,,Pentru a învăța cum să trăiască în democrație ....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Stilul laissez – faire presupune o retragere accentuată a profesorului din primplan pentru a intervenii doar când este solicitat sau când situația riscă să degenereze în conflict. Teoretizat la începutul secolului al XX-lea sub influența entuziasmului generat de declararea acestuia drept secol al copilului (a se vedea lucrările lui Ellen Key și nu numai), acest stil care acordă o libertate cvasi-totală a elevilor s-a dovedit mai degrabă imperfect: ,,Dece mai multe ori, acest stil de conducere sfârșește în haos. El produce dezorganizare, creează frustări elevilor și se obțin prea puține rezultate pozitive. ..
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Un management eficient se fundamentează pe negocierea sistemului de reguli care funcționează în clasă. Negocierea presupune implicarea elevilor, activarea lor, întruncâmp esențial pentru individ, acela al exercițiului democratic. Dacă elevul este subiect pasiv în școală, nu i se va putea cere să manisfeste ulterior atitudini și comportamente specifice unui om al cetății, unui cetățean. De aceea, John Dewey consideră școala un spațiu privilegiat, care trebuie să ofere o densitate mare de oportunități, apte să potențeze ,,creșterea” elevului (evident, oportunitățile trebuie să vizeze și exercițiul democrației)....
Autor: Prof. dr. NEGOIȚĂ Iolanda-Magdalena
Problematica complexă a mediului a crescut sensibil în topul preocupărilor ştiinţifice actuale, implicând un volum impresionat de idei, întrebări, controverse interdisciplinare, argumente, care au conturat necesitatea unei abordări de ansamblu. Incontestabil, problemele mediului constituie la scară planetară, unul din dosarele cele mai acute, grave şi complexe ale contemporanietăţii....
Autor: Prof.dr. Nicoleta Singureanu
Gordon recomandă o procedură cu mai multe etape care îi implică pe profesor și pe elev. (elevi) deopotrivă. Această procedură este tipică pentru o anumită modalitate care, în jocurile de putere se numește "tactică fără învinși” sau, în cazul autoarelor lucrării Știința rezolvării conflictelor, "strategia victorie/victorie”. "Avantajele abordării victorie/victorie sunt acelea că descoperiți soluții mai bun; relațiile se îmbunătățesc și se consolidează; când ambele persoane câștigă, ambele susțin soluția; dacă urmează să mai ai de-a face cu pesoana respectivă (și chiar dacă ști că nu mai ai nevoie de ea), să fii cinstit față de ea; te simți atât de bine, încât vei dori să mai procedezi astfel și data viitoare!”....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
În urma unor cercetări ample, M. Saunders a schițat și el ,,portretul” profesorului agreat:
- este hotărât și se controlează pe el însuși;
- știe ce vrea să predea și verifică dacă elevii învață;
- ia măsuri pozitive atunci când descoperă că elevii nu progresează în mod adecvat;
- este sensibil la reacțiile elevilor săi și înceacă să adopte un comportament adecvat;
- înceacă să înțeleagă punctul de vedere al celui care învață;
- arată respect față de elevi;
- se preocupă de toți elevii săi......
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Un management adecvat al clasei trebuie să țină cont de anumite criterii la nivelul
elevilor, diferențe care vor genera în mod firesc așteptări diferite în raport cu rolul
profesorului. Pentru D. Fontana, cele mai importante criterii sunt:
1. Criterii de vârstă. Un profesor eficient știe că trebuie să utilizeze metode adecvate
vârstei elevilor săi și că la vâste diferite, elevii au așteptări diferite. De aceea, vârsta
este un criteriu de care trebuie să se țină seama în elaborarea unor tehnici....
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Un management adecvat al clasei trebuie să țină cont de anumite criterii la nivelul elevilor, diferențe care vor genera în mod firesc așteptări diferite în raport cu rolul profesorului. Pentru D. Fontana, cele mai importante criterii sunt:
1. Criterii de sex. În concepția lui Fontana, din punct de vedere educațional, ceea ce băieții și fetele au în comun este preponderent în raport cu orice diferență. Diferențele care transpar sunt mai degrabă rodul prejudecăților noastre proiectate asupra elevilor...
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Criteriile pot crea un câmp de tensiuni greu de aplanat, dacă profesorul le ignoră sau nu este capabil să le facă față; de aceea, poate că nu este lipsită de importanță studierea culturii (înțeleasă ca mod de viață propriu unei familii în cadrul mai larg al unei comunități) mediului din care provin elevii dintr-o clasă. În acest sens, cele mai importante întrebări care necesită un răspuns vizează......
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
1. Comportamentul dezirabil și disciplina:
- ce înseamnă comportament dezirabil? Cât de important este pentru individ și pentru grup?
- ce înseamnă disciplina? Ce reprezintă disciplina în termenii culturii și ce nu? Ce importanță are aceasta?
- ce componente sunt considerate socialmente inacceptabile pentru elevi de diferite vârste?
....
Autor: Prof. dr. NEGOIȚĂ Iolanda – Magdalena
Din punctul de vedere al momentului evaluarii întâlnim: evaluare inițială, predictivă; evaluare
continuă, formative și evaluare fnală, sumativă.
Evaluarea inițială are loc la începutul unui program de instruire (inceputul unui ciclu curricular,
al unui ciclu școlar, al unui an școlar sau semestru, al unei unități de învățare). Are funcție
diagnostică, scopul fiind cunoașterea stadiului inițial de la care se pleacă în abordarea secvențelor
de instruire, dar și o funcție prognostică, prin proiectarea eficientă, realistă, a continuțurilor noii
materii...
Autor: Prof. dr. Singureanu Nicoleta
Întrucât nu face parte din anticipările lor, școala devine irelevantă pentru unii elevi, iar uneori, chiar ,,agasantă”. În astfel de circumstanțe, profesorul nu poate recurge la tradiția scrisă sau nescrisă a școlii, la regulile negociate împreună cu clasa etc., deoarece, în cazul elevilor aflați în această situație, pedepsele decurgând din transgresarea respectivelor tradiții, norme etc. devin irelevante în plan educativ......